148 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în acest weekend
Ultimele trei zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” care au desfășurat 148 misiuni și intervenții.
Cea mai mare pondere a misiunilor o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv 121 astfel de solicitări.
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 8 incendii. Trei dintre acestea s-au manifestat la deșeuri menajere în localitățile Hunedoara, Lupeni și Vulcan. Alte trei incendii au izbucnit la anexele gospodărești ale unor locuințe din Deva, Orăștioara de Sus și Râu Mic, iar celelalte două incendii au fost înregistrate în Ilia - la coșul de fum al unei case și în localitatea Petrila – la un stâlp de electricitate. În toate aceste situații, echipajele de intervenție au acționat cu promptitudine, incendiile fiind stinse în limitele găsite și cel mai important - nu au existat persoane rănite.
De asemenea, echipajele operative au gestionat 2 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza localităților Sarmisegetusa și Bănița, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 12 cazuri, au acționat pentru deblocarea a 4 uși de acces în locuință și au salvat o pisică aflată în mediu ostil vieții.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
INFORMARE PREVENTIVĂ
În această perioadă cu temperaturi scăzute, numărul incendiilor la locuințe sau la anexele gospodărești este în creștere.
Reamintim populației că necurățarea coșurilor de fum reprezintă una dintre principalele cauze ale incendiilor la locuințe și ale riscului de intoxicație cu monoxid de carbon în sezonul rece.
Respectați recomandările noastre și nu faceți compromisuri când vine vorba de siguranța dumneavoastră și a familiei! Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt esențiale și obligatorii!
Fiți responsabili și instalați un detector de fum în locuință! Acesta va declanșa alarma încă din stadiul incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.
De asemenea, nu folosiți afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile și supravegheați-le pe toată perioada funcţionării;
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din AppStore sau Google Play.

