202 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în perioada 06 -08 aprilie
În primele trei zile ale acestei săptămâni, salvatorii hunedoreni au gestionat 202 solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
Echipajele SMURD au acționat pentru acordarea ajutorului medical de urgență în 149 situații. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la:
- Detașamentul Deva – 28 intervenții;
- Detașamentul Hunedoara – 20 intervenții;
- Secția Brad – 13 intervenții;
- SMURD Petrila – 13 intervenții;
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 11 incendii. Dintre acestea, 8 s-au manifestat la vegetația uscată și deșeuri menajere, în mai multe localități hunedorene. Alte 3 incendii s-au înregistrat la o anexă gospodărească din municipiul Petroșani, la un autoturism aflat în aceeași localitate și la o stână din comuna Râu de Mori. Datorită acțiunii eficiente a colegilor noștri, pagubele materiale rezultate în urma acestor evenimente au fost reduse și din fericire, nu au existat victime.
De asemenea, echipajele operative au gestionat prompt 5 accidente rutiere care au avut loc pe raza localităților Hășdat, Simeria, Ruși, pe autostrada A1 și pe DN66, în apropiere de Peștera Bolii. În sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean s-a intervenit în 19 cazuri, au fost desfășurate 11 misiuni de recunoaștere în teren, s-a acționat pentru deblocarea a 5 uși de acces în locuință s-a intervenit în alte 2 situații pentru protecția comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Atenție!
Orice utilizare a focului deschis în zone de pădure, vegetație uscată sau în scopuri de igienizare a terenurilor este STRICT INTERZISĂ!
Facem apel către autoritățile locale și către cetățeni să manifeste responsabilitate și prudență maximă în gestionarea focului deschis, în special în zonele de pădure sau de vegetație uscată. Focul deschis poate provoca pagube majore asupra mediului, solului, locuințelor și poate genera chiar și victime omenești.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU.

