Ceremonia de deschidere a Competiției Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat – faza zonală Hunedoara.

În stațiunea Geoagiu Băi, a avut loc deschiderea oficială a concursului în cadrul căruia vor participa echipaje de salvatori din județele Arad, Alba, Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.

     A început Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat – faza zonală Hunedoara.

    În această dimineață, în stațiunea Geoagiu Băi, a avut loc deschiderea oficială a concursului în cadrul căruia vor participa echipaje de salvatori din județele Arad, Alba, Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.

    Inspectorul șef al ISU Hunedoara, lt. col. Alin Nasta, le-a urat succes și bun venit celor mai buni pompieri și paramedici, care, pe parcursul celor 2 zile ale competiției, își vor testa limitele profesionale în baza scenariilor care vor reproduce cât mai fidel intervențiile din viața reală.

    La evenimentul care a marcat începutul concursului au participat subprefectul județului Hunedoara, Lorincz Szell, dar și reprezentanții administrației publice din localitatea gazdă, primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad, și viceprimarul Ovidiu Boldor.

    Așadar, până mâine, echipajele de salvatori își vor demonstra abilitățile în intervenții rapide, salvarea victimelor din accidente rutiere și acordarea primului ajutor calificat.

    Cei care doresc să urmărească cum pompierii acționează în diferite situații, care presupun descarcerare și acordarea primului ajutor, în condițiile în care totul se desfășoară contracronometru pentru lupta cu secundele este vitală, sunt așteptați astăzi, până la ora 19.00, dar și joi, 23 aprilie, până la ora 13.00.

 

Documente