Grav accident rutier la Băcia
În aceste momente, pompierii Detașamentului Deva și SMURD Simeria intervin în localitatea Băcia, unde a avut loc un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare. În sprijinul pompierilor, la caz a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean încadrat cu medic.
În accident a fost implicat un autoturism monovolum și un autocamion. În autoturism se aflau nouă persoane, mai exact patru adulți și cinci copii.
La sosirea echipajelor operative, un bărbat a fost găsit încarcerat. Salvatorii au acționat imediat pentru extragerea acestuia în siguranță dintre fiarele contorsionate ale mașinii. De asemenea, două femei, care prezentau traumatisme, au primit îngrijiri medicale la locul intervenției. Ulterior, aceste trei victime au fost transportate la UPU Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Celelalte persoane din autovehicul, precum și conducătorul autocamionului, au fost evaluate medical și se află în afara oricărui pericol.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri.
Circulația rutieră este blocată până la finalizarea misiunii.

