Intervenție accident rutier cu 2 victime
Echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Petroșani au acționat pentru salvarea a 2 persoane rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea Bănița.
Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit la un accident rutier produs pe DN 66, în localitatea Bănița.
Pompierii, care au acționat cu un echipaj de intervenție și unul SMURD, au constatat că accidentul s-a produs între 2 autoturisme în fiecare dintre acestea aflându-se câte o persoană, un bărbat și o femeie, conducătorii auto ai autovehiculelor.
Celor 2 persoane li s-au acordat primele îngrijiri medicale, bărbatul fiind transportat la UPU Petroșani, conștient și cooperant, dar cu dureri toracice. Femeia s-a deplasat la același spital, dar în regim propriu.
La fața locului a fost direcționată și o ambulanță SAJ Hunedoara. Echipajul de pompieri a asigurat măsurile PSI și au acționat pentru curățarea carosabilului.