Misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Streisângeorgiu

Un incendiu de vegetație uscată izbucnit sâmbătă seara pe raza localității Streisângeorgiu s-a propagat cu repeziciune din cauza vântului, ajungând să cuprindă zeci de hectare de teren.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost mobilizați pompieri din subunitățile Hunedoara, Bretea Română și Orăștie, cu trei autospecialele de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă.

 Spre dimineață, incendiul a ajuns până aproape de mănăstirea Măgura, amenințând așezământul monahal.

Ajutați de localnici și de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mărtinești, pompierii au reușit să stingă toate focarele și să protejeze mănăstirea. Mai multe cadre au rămas însă la fața locului, pentru a supraveghea zona și pentru a preveni reaprinderea incendiului.

Suprafața totală de teren afectată a fost de aproximativ 60 de hectare.