Misiunea de stigere a incendiului din Retezat continuă

Încă de la primele ore ale dimineții, 23 de pompieri militari de la subunitățile din Petroșani, Hunedoara și Deva s-au deplasat în zona Cheile Buții, pentru constituirea modulului de intervenție.

La acțiunile de localizare și lichidare a incendiului forestier participă pe lângă pompieri - 10 lucrători din cadrul ocolului silvic Lupeni, 3 rangeri din cadrul Parcului Național Retezat și 2 salvamontiști. Pentru identificarea cât mai exactă a focarelor, este utilizată o dronă aparținând Salvamont Hunedoara.

 

La ora 10:30, echipajele mixte au ajuns la locul intervenției. Având în vederea topografia zonei, deplasarea s-a făcut pedestru, iar în urma recunoașterii efectuate, s-a constatat faptul că, există focare răzlețe, ascunse sub stânci și pietre de mari dimensiuni. Astfel, pentru facilitarea accesului forțelor de intervenție, lucrători de la Composesoratul Câmpu lui Neag au acționat mai multe ore, cu două utilaje grele (TAF), pentru a deschide o cale de acces, necesară transportului de apă.

 

La această oră (15.00), incendiul care s-a manifestat pe circa două hectare, este localizat. Toți cei prezenți la fața locului, au depus eforturi uriașe pentru limitarea extinderii flăcărilor. Misiunea se desfășoară în condiții deosebit de dificile, din cauza reliefului stâncos și a diferențelor mari de nivel. Totodată, seceta prelungită și lipsa precipitațiilor au favorizat uscarea vegetației și menținerea focarelor subterane.

 

Pompierii vor rămâne mobilizați până la lăsarea serii, urmând ca mâine dimineață, să se reia acțiunea de stingere, cu ajutorul apei transportate până în proximitatea zonei în care mai sunt detectate focare active.

Documente